Saturday, November 28, 2015

Tratamentul care te ajută să dormi bine şi să arăţi mai tânăr



O noapte de somn neodihnitor se vede imediat pe chip. Cearcănele, tenul palid, ridurile accentuate din jurul ochilor şi colţurile gurii arcuite în jos creează un aspect pe care cei din jur îl percep ca neatrăgător, trist şi nesănătos. Pentru cei care dorm, dar tot nu se odihnesc, există un tratament care îi face nu doar mai atrăgători, ci chiar să pară mai tineri, arată un studiu recent: The Face of Sleepiness: Improvement in Appearance after Treatment of Sleep Apnea publicat în „Journal of ClinicalSleep Medicine“.

Dacă semnele nesomnului persistă în ciuda faptului că tu ai impresia că dormi neîntrerupt toată noaptea, ba, mai mult, eşti somnoros toată ziua înseamnă că, foarte probabil, suferi de o tulburare a somnului numită apnee în somn. Aceasta este o tulburare care întrerupe respiraţia în timpul somnului, pentru intervale variate de timp, de mai multe ori pe noapte, astfel că somnul este întrerupt, dar fără ca persoana care suferă să fie conştientă de acest lucru. Apneea în somn este o tulburare destul de frecvent întâlnită în România si in Republica Moldova, dar numărul exact al celor care suferă nu este cunoscut, pentru că multe personae nu ştiu că o au. Tratamentul, în acest caz, are rolul de a forţa respiraţia pe tot parcursul nopţii, pentru a elimina toate întreruperile respiraţiei şi fragmentarea somnului. Dar, în acelaşi timp, tratamentul apneei în somn îmbunătăţeşte aspectul general, elimină cearcănele, ba chiar ne face să arătăm mai tineri, arată un nou studiu realizat de oamenii de ştiinţă de la Universitatea din Michigan, publicat în „Journal of Clinical Sleep Medicine“. În ce constă Tratamentul apneei în somn presupune purtarea pe tot parcursul nopţii, uneori şi în timpul zilei, a unei măşti, un dispozitiv diferit de aparatele de oxigen, dar care forţează, practic, persoana cu apnee să respire neîntrerupt.

„Tratamentul se face cu aparatul CPAP – Continuous Positive Airway Pressure. El suflă presiune pozitivă continuă din aerul ambient. Nu este un aparat de oxigen, cu care este adesea confundat, dar care este decontat de către Casa Naţională de Asigurări de Sănătate. Acesta nu se compensează. Este un dispozitiv care, practic, îi suflă pacientului aerul pe nas şi îi menţine căile aeriene deschise. Acest tratament ajută omul să se odihnească şi astfel sunt atenuate toate simptomele asociate apneei“, explică medicul pneumolog Oana Deleanu, preşedintele Secţiunii de Somnologie din cadrul Societăţii Române de Pneumologie.

https://www.facebook.com/somndulce/

În cadrul studiului, au fost monitorizate pentru câteva luni. 20 de persoane de vârstă mijlocie cu apnee în somn cărora li s-a prescris tratamentul CPAP. Autorul studiului, medicul Ronald D. Chervin, a remarcat diferenţe notabile între persoanele care au purtat masca noapte de noapte fără întrerupere şi cele care nu au urmat întocmai recomandările specialiştilor. Participanţii au fost fotografiaţi la începutul şi la finalul studiului, iar imaginile au fost procesate cu un program sofisticat de analiză a tuturor aspectelor feţei înainte şi după tratament. Pe baza unor măsurători obiective, specialiştii au constatat că persoanele care au respectat întocmai tratamentul CPAP prezentau un nivel mai mic de roşeaţă a tenului, riduri mai puţine la nivelul frunţii şi la colţurile ochilor. Acest studiu le oferă celor care suferă de apnee în somn un motiv solid pentru a trece peste disconfortul fizic şi psihologic al purtării măştii CPAP pe parcursul nopţii. Pentru Nora Kryza, de exemplu, tratamentul CPAP a fost o terapie care i-a schimbat viaţa. Dar şi ea admite că i-a fost greu să se obişnuiască cu masca: „Familia mea mă striga Darth Vader când îmi puneam masca pe faţă şi mă pregăteam de somn“, povesteşte femeia, citată de „Today Health“. Dar acum, după ce a respectat tratamentul, se simte mai bine, arată mai bine şi, în plus, a scăpat de somnolenţa din timpul zilei, care-i dădea de lucru la serviciu. „În mod cert şi arăt mai bine de când port masca. Nu sunt pregătită încă să renunţ la crema de noapte, dar am două surori, una mai tânără şi una mai mare şi acum arăt mai bine decât amândouă“, spune Nora Kryza, de 56 de ani. Şi mai există un avantaj: nu doar ea doarme mai bine, ci şi soţul ei, care înainte era deranjat de sforăitul puternic al femeii.

 

No comments:

Post a Comment