Saturday, November 28, 2015

Tratamentul care te ajută să dormi bine şi să arăţi mai tânăr



O noapte de somn neodihnitor se vede imediat pe chip. Cearcănele, tenul palid, ridurile accentuate din jurul ochilor şi colţurile gurii arcuite în jos creează un aspect pe care cei din jur îl percep ca neatrăgător, trist şi nesănătos. Pentru cei care dorm, dar tot nu se odihnesc, există un tratament care îi face nu doar mai atrăgători, ci chiar să pară mai tineri, arată un studiu recent: The Face of Sleepiness: Improvement in Appearance after Treatment of Sleep Apnea publicat în „Journal of ClinicalSleep Medicine“.

Dacă semnele nesomnului persistă în ciuda faptului că tu ai impresia că dormi neîntrerupt toată noaptea, ba, mai mult, eşti somnoros toată ziua înseamnă că, foarte probabil, suferi de o tulburare a somnului numită apnee în somn. Aceasta este o tulburare care întrerupe respiraţia în timpul somnului, pentru intervale variate de timp, de mai multe ori pe noapte, astfel că somnul este întrerupt, dar fără ca persoana care suferă să fie conştientă de acest lucru. Apneea în somn este o tulburare destul de frecvent întâlnită în România si in Republica Moldova, dar numărul exact al celor care suferă nu este cunoscut, pentru că multe personae nu ştiu că o au. Tratamentul, în acest caz, are rolul de a forţa respiraţia pe tot parcursul nopţii, pentru a elimina toate întreruperile respiraţiei şi fragmentarea somnului. Dar, în acelaşi timp, tratamentul apneei în somn îmbunătăţeşte aspectul general, elimină cearcănele, ba chiar ne face să arătăm mai tineri, arată un nou studiu realizat de oamenii de ştiinţă de la Universitatea din Michigan, publicat în „Journal of Clinical Sleep Medicine“. În ce constă Tratamentul apneei în somn presupune purtarea pe tot parcursul nopţii, uneori şi în timpul zilei, a unei măşti, un dispozitiv diferit de aparatele de oxigen, dar care forţează, practic, persoana cu apnee să respire neîntrerupt.

„Tratamentul se face cu aparatul CPAP – Continuous Positive Airway Pressure. El suflă presiune pozitivă continuă din aerul ambient. Nu este un aparat de oxigen, cu care este adesea confundat, dar care este decontat de către Casa Naţională de Asigurări de Sănătate. Acesta nu se compensează. Este un dispozitiv care, practic, îi suflă pacientului aerul pe nas şi îi menţine căile aeriene deschise. Acest tratament ajută omul să se odihnească şi astfel sunt atenuate toate simptomele asociate apneei“, explică medicul pneumolog Oana Deleanu, preşedintele Secţiunii de Somnologie din cadrul Societăţii Române de Pneumologie.

https://www.facebook.com/somndulce/

În cadrul studiului, au fost monitorizate pentru câteva luni. 20 de persoane de vârstă mijlocie cu apnee în somn cărora li s-a prescris tratamentul CPAP. Autorul studiului, medicul Ronald D. Chervin, a remarcat diferenţe notabile între persoanele care au purtat masca noapte de noapte fără întrerupere şi cele care nu au urmat întocmai recomandările specialiştilor. Participanţii au fost fotografiaţi la începutul şi la finalul studiului, iar imaginile au fost procesate cu un program sofisticat de analiză a tuturor aspectelor feţei înainte şi după tratament. Pe baza unor măsurători obiective, specialiştii au constatat că persoanele care au respectat întocmai tratamentul CPAP prezentau un nivel mai mic de roşeaţă a tenului, riduri mai puţine la nivelul frunţii şi la colţurile ochilor. Acest studiu le oferă celor care suferă de apnee în somn un motiv solid pentru a trece peste disconfortul fizic şi psihologic al purtării măştii CPAP pe parcursul nopţii. Pentru Nora Kryza, de exemplu, tratamentul CPAP a fost o terapie care i-a schimbat viaţa. Dar şi ea admite că i-a fost greu să se obişnuiască cu masca: „Familia mea mă striga Darth Vader când îmi puneam masca pe faţă şi mă pregăteam de somn“, povesteşte femeia, citată de „Today Health“. Dar acum, după ce a respectat tratamentul, se simte mai bine, arată mai bine şi, în plus, a scăpat de somnolenţa din timpul zilei, care-i dădea de lucru la serviciu. „În mod cert şi arăt mai bine de când port masca. Nu sunt pregătită încă să renunţ la crema de noapte, dar am două surori, una mai tânără şi una mai mare şi acum arăt mai bine decât amândouă“, spune Nora Kryza, de 56 de ani. Şi mai există un avantaj: nu doar ea doarme mai bine, ci şi soţul ei, care înainte era deranjat de sforăitul puternic al femeii.

 

Sunday, November 22, 2015

Cu sforăitul nu e de glumit…

Mihaela Gherasim a realizat o emisiune "Pur si simplu" dedicata dereglarilor respiratorii in timpul somnului! Mai jos cititi un text text scris de Mihaela pe blogul Europa Libera:
Sunt unii oameni cărora nu le place să meargă la medic - ori de frică, ori din nepăsare, ori, de cele mai multe ori, zicând că „o să treacă”. Sunt alți oameni care ajung des la ușa medicului tocmai pentru că li se pare că ar avea ceva. Ei, dacă sforăiți mai grav ca de obicei, dacă ziua vă plângeți de oboseală și somnolență, ar fi timpul să mergeți la medic. Ați putea fi grav bolnav.
https://www.youtube.com/watch?v=voAEhPvAj5Y
Când am început să mă documentez pentru a face acest subiect, o făceam așa, mai în glumă, mai în serios. Cine dintre noi nu ar zâmbi dacă ar auzi că are probleme cu somnul și cu sforăitul? Însă după ce am vorbit cu medicii din fotografie, mi-a pierit toată pofta de a râde. Sindromul de apnee în somn se tratează. Dar pentru aceasta trebuie să mergeți la medic.
Apropo, Victoria Sîrcu este singurul medic terapeut somnolog din Republica Moldova, singurul medic care s-a specializat în problemele somnului. Dar, deocamdată, nu stau pacienții la coada biroului ei… Deși, bănuiala doctorilor, bazată pe studii științifice, este că pacienți cu apnee în somn sunt mulți în Republica Moldova.
Link direct la emisiunea Pur si Simplu:

Wednesday, November 18, 2015

Ziua Mondială de luptă împotriva BPOC 2015

Boala Pulmonară Obstructivă Cronică (BPOC) este o afecțiune respiratorie, care a dus în 2012 la peste 3 milioane de decese, potrivit datelor Organizației Mondiale a Sănătății. Cauzată în principal de fumat, această boală nu este vindecabilă, însă sub tratament, evoluția îi poate fi încetinită, iar simptomele pot fi reduse.
https://www.youtube.com/watch?v=JCK54mx8kK8
Ziua Mondială de luptă împotriva BPOC are loc, la fel ca în fiecare an, pe 18 noiembrie, deviza ediției din 2015 fiind „Nu e prea târziu”.Evenimentul anual lansat de către Inițiativa Globală pentru Boala Pulmonară Obstructivă Cronică subliniază prin această temă că pentru îmbunătățirea stării de sănătate se poate acționa oricând.
BPOC poate fi prevenită, ținând cont de factorii de risc care o pot provoca, pe lângă fumul de țigară: poluarea aerului din interior, poluarea exterioară, contactul cu produse chimice (sub forme care pot fi inhalate) folosite în anumite industrii, infecții respiratorii frecvente în timpul copilăriei, precizează OMS.
În Republica Moldova, în anul 2013,  conform datelor statistice au fost înregistraţi 42714 bolnavi cu BPOC (bronșită cronică și emfizem pulmonar) sau 149,7 cazuri la 10000 populație adultă, iar mortalitatea a constituit 31,1 cazuri la 100000.

Friday, November 13, 2015

Недуг во сне и наяву

Многие люди сетуют на плохой сон ночью и страдают от сонливости и усталости днем. И немногие знают, что нередко это не обычное расстройство сна из-за стресса или переутомления, а болезнь - обструктивное апноэ сна. Последствия этого недуга могут быть очень серьезными. Симптомы заболевания - частые остановки дыхания во сне, которые приводят к повышению артериального давления и фрагментации сна. Синдром обструктивного апноэ можно и нужно лечить, в противном случае недуг может спровоцировать инфаркт миокарда, сердечную недостаточность, гипертонию, инсульт и даже стать причиной внезапной смерти во время сна. Как отличить нарушение сна, вызванное какими-либо психологическими состояниями от обструктивного апноэ? Какие существуют методы лечения и где Молдове найти врача-сомнолога? Репортаж Михаелы Герасим.
https://www.youtube.com/watch?v=9cpS8AltB-Y

Friday, November 6, 2015

Inamicul din dormitor (Emisiunea Pur si Simplu de la Europa Libera despre apnee si sforait)

Mulţi oameni se plâng că nu dorm bine nopțile, iar ziua sunt somnoroşi și obosiţi. Puţini îşi dau seama însă că nu e o simplă tulburare a somnului cauzată de stres sau de surmenaj, ci o maladie numită apnee obstructivă în somn, ale cărei consecințe pot fi foarte grave. Boală se manifestă prin opriri repetate ale respirației în timpul somnului, ceea ce provoacă creșterea tensiunii arteriale și fragmentarea somnului. 
http://www.europalibera.org/media/video/27037507.html

Sindromul de apnee în somn este vindecabil. În cazul în care boala nu este tratată și e lăsată să evolueze poate provoca infarct miocardic, insuficiență cardiacă, hipertensiune arterială, accident vascular cerebral, diabet zaharat, depresii, impotență și, în sfârșit, moarte subită în timpul somnului. Cum puteţi deosebi un somn neliniștit provocat de anumite stări psihologice de cel provocat de apnee? Ce remedii există şi unde în Republica Moldova puteţi găsi specialişti în somnologie pentru a le solicita ajutorul? Vedeţi în reportajul Mihaelei Gherasim. 
Link:
https://www.youtube.com/watch?v=voAEhPvAj5Y